Pandemia a schimbat piața fuziunilor și achizițiilor. În ce domenii vom vedea tranzacții în 2021?

Pandemia a schimbat piața fuziunilor și achizițiilor. În ce domenii vom vedea tranzacții în 2021?
În 2019, în România au fost încheiate în total 215 tranzacții, cu o valoare medie de 24 milioane euro / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 21/12/2020, 15:46
Actualizat: 21/12/2020, 16:00

După ce și-au revenit în a doua parte a anului 2020, fuziunile și achizițiile sunt așteptate să continue acest trend și în anul 2021, arată specialiștii companiei de consultanță PwC România. Printre domeniile cu cele mai mari tranzacții se estimează că vor fi serviciile de sănătate și tehnologia, marile câștigătoare ale pandemiei de COVID- 19.

Revenirea activității în fuziuni și achiziții din a doua parte a anului 2020 va continua și în 2021, întrucât atât investitorii strategici, cât și cei financiari dispun de resurse de capital substanțiale care le permit creșterea și diversificarea activităților, arată, într-un material de analiză, Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță pentru Afaceri, PwC România, și George Ureche, Lider M&A, PwC România.

Cele mai mari tranzacții din 2020

Potrivit analizelor PwC, pentru piața românească, trimestrul al treilea al anului 2020 a venit cu o revigorare a tranzacțiilor încheiate. S-au finalizat sau s-au semnat tranzacții foarte mari în sectoare diverse, la care se pot adăuga și alte tranzacții aflate în diverse etape și care se pot semna și/sau finaliza până la finele anului, în sectoare precum energie, servicii financiare și tehnologie.

  • Achiziția CME de către PPF, care a inclus și operațiunile CME din România, semnată în 2019 și finalizată în 2020 – tranzacție estimată la aproximativ 2 miliarde de euro euro, din care operațiunile din România reprezintă peste o treime din evaluare
  • Achiziția CEZ de către Macquarie Infrastructure and Real Assets – tranzacție semnată, dar nefinalizată încă, estimată la aproximativ 1 miliard Euro
  • Runda de finanțare UiPath, estimată la 195 milioane de euro
  • Achiziția rețelei fixe Telecom de către Orange – tranzacție estimată la 268 milioane de euro

În anul 2019, piața fuziunilor şi achiziţiilor din România își reluase creșterea comparativ cu anul anterior, înregistrând un avans de 4% și o valoare estimată de 5,2 miliarde de euro, potrivit studiului realizat de echipa integrată de tranzacţii a PwC România și D&B David și Baias. Anul trecut au fost încheiate în total 215 tranzacții, cu 26% mai multe decât în 2018 și cu o valoare medie de 24 milioane euro. Din total, 14 operațiuni au avut fiecare o valoare de peste 100 milioane euro, iar 16 au avut valori cuprinse între 40 și 100 milioane euro.

Investiții în transformarea digitală

Potrivit specialiștilor PwC, cele mai mari tranzacții de anul viitor vor fi în sectoarele care au devenit marii câștigători ai pandemiei COVID-19 – servicii de sănătate, tehnologie, retail, bunuri de larg consum, dar și energie și logistică.

Anul 2021 ar putea aduce o nouă rundă de finanțare sau listarea UiPath, tranzacții cu jucători mari din e-commerce sau logistică, vânzarea unor companii mari deținute de fonduri de investiții din sectoare cum ar fi servicii de sănătate și retail.

Specialiștii PwC subliniază că firmele care investesc în inovație și tehnologie în perioadele de criză pot ieși mai puternice, având o eficiență sporită sau prin lansarea de produse și servicii noi care perturbă piața.

„COVID-19 a început deja să forțeze transformarea în mai multe sectoare, iar companiile trebuie să stabilească ce tehnologii le vor ajuta sa se mențină competitive într-o economie încă nesigură”, arată autorii articolului.

În timp ce cele mai mari tranzacții se realizează mai ales în interiorul aceluiași sector, tranzacțiile de dimensiuni medii implică adesea companii din diferite industrii și pot reprezenta mișcări îndrăznețe pentru întreprinderile mijlocii sau mici. Multe implică companii non-tehnologice care cumpără firme de tehnologie, ceea ce poate contribui la accelerarea transformării digitale.

Datorită schimbării comportamentelor și așteptărilor consumatorilor generate de către COVID-19, achizițiile de tehnologie sau companii de tehnologie pot oferi o cale de a îmbunătăți experiența clienților.

De exemplu, arată specialiștii PwC, companiile de servicii financiare dezvoltă capabilități de plăți online prin achiziții de tehnologie și vor continua să reinventeze relația financiară cu consumatorii în 2021. Pe de altă parte, popularitatea jocurilor online determină acorduri între companiile media și de telecomunicații și companiile din domeniul tehnologiei.

Fondurile de investiții vor deveni mult mai active

Specialiștii PwC arată că fondurile de investiții, care au la dispoziție mari resurse de capital, explorează oportunități în sectoarele energiei și sănătății. În plus, companiile din retail și bunuri de larg consum vor rămâne, de asemenea, printre țintele de achiziție favorite în 2021. Astfel, unele fonduri de investiții au capacitatea de a optimiza operațiunile și pot îmbunătăți marjele de profitabilitate în aceste domenii, pe măsură ce companiile își deservesc clienții prin canale de distribuție noi și variate.

„Pandemia va avea un impact de lungă durata asupra unor aspecte ale modului în care se realizează tranzacțiile. Fie că este vorba de analiză diagnostic, negociere și integrare în M&A (fuziuni & achițizii) sau evaluare și divizări – totul se transformă”, arată specialiștii PwC.

Astfel, pentru a îmbunătăți șansele de reușită a tranzacției, încep să fie implemntate metode creative și inovative, de la realizarea analizei diagnostic tehnică utilizând drone până la utilizarea inteligenței artificiale.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×